Mamele plâng, dar nu se plâng

Lacrimile de pe obrazul mamei întotdeauna spun o poveste pe foaia vieții îngălbenită de timp, stropită cu sigiliul prea amar al jertfei și poartă cu sine sfâșieri aprige ale lumii interioare. Primul semn al venirii copilului pe lume este un țipăt, o sfâșiere, un vaiet, un plâns. Toată lumea plânge! Cei de la Holograf ne amintesc că: Și băieții plâng câteodată! Au dreptate, nu? E atât de sfâșietor să vezi pe cineva plângând, să vezi cum lacrimile i se înnoadă în bărbie rostogolindu-se pe fața îndoliată de necaz.

            Ați văzut vreodată mame plângând? În acele momente ele se ascund în locul cel mai tainic pentru a nu fi văzute; mamele știu să se ascundă atunci când fața li se acoperă de aceste picături cristaline ale sufletului. Lacrimile sunt asemenea izvoarelor fierbinți deoarece vin întotdeauna din adâncurile fără fund ale inimii îndoliate fie dintr-o neascultare sau de la un conflict, fie de la cuvânt rebel rostit în doară sau de la o vorbă nechibzuită friptă în tainițele minții necoapte, fie de la oboseală sau de la bubuitura unui țipăt de boală, fie de la răceala și cearta dintre fii sau de la zgomotul crud al ușii trântite cu nervi, fie de la telefonul închis în nas sau de la rana ascunsă de ani, fie de la multele greutăți purtate în tăcere sau de la inima rănită în atâtea lupte duse în cuibul istoriei, fie de la nopțile nedormite sau de la grijile nenumărate ale casei… Cine poate acoperi toate lacrimile unei mame? Cine le-ar putea număra? Da, mamele, deși sunt cele mai puternice ființe de pe pământ, plâng și-și șterg ochii nelăsându-i văzuți privirilor curioase ale copiilor evitând, cu orice preț, să se plângă! Numai ele știu cum să ascundă cu stoicism orice durere depusă în inimă pentru a nu fi observate şi surprinse cu lacrimi în ochi. Știu să țină ascuns orice necaz și știu cum să șteargă orice lacrimă a copiilor lor. Mamele plâng atât de des, dar nu se plâng niciodată, nu se văicăresc de ceasurile muncite, de nopțile nedormite, de cuvintele repetate de zeci și sute de ori, de duritatea vieții, de boli și lipsuri, de mofturile interminabile ale copiilor, de luarea în greutate după naștere, de … atâtea și atâtea situații de cumpănă care macină lumea lor interioară. Este modul lor de a lucra până la epuizare, de a transmite jertfa lor peste timp, de a vorbi cu autoritate dar cu blândețea inimii, de a face ca totul să arate impecabil, ca masa și casa să fie curate, copiii pregătiți, soțul mulțumit. Oricum mamele se lasă mereu pe ultimul loc! Au rezervat ultima bucată de pâine, ultimele ore din noapte pentru somn, brațe neobosite ce devin jilț de adormit copiii, urechi atente la fiecare geamăt, ochi vigilenți la fiecare pată, lacrimă pentru fiecare durere, delicatețea inimii pentru fiecare sfat. Oare cine le-ar putea recompensa pentru multul chin din viață, pentru că ne-au ajutat să devenim oameni fiind primul nostru educator, profesorul tuturor profesorilor și criptă unde ne-am ascuns fiecare lacrimă, fiecare suspin, fiecare zâmbet, fiecare reușită…

Pentru toate acestea, pentru cele ştiute şi neștiute, pentru toate lacrimile şi iubirea lor, şi pentru celelalte nevăzute şi uitate le mulțumim şi le prețuim în toate clipele vieții noastre!

Facebook Comments

Leave a Comment

%d bloggers like this: