Deunăzi cotrobăind prin lumea tăcută a bibliotecii am găsit pe prima pagină a unei cărţi colorate de timp un minunat gând; de fapt sunt cuvintele sfântului Augustin: „Mă tem de Dumnezeu care trece pe lângă mine şi cu o străfulgerare îmi luminează mintea, arătându-mi calea, şi care, dacă eu resping această vizită a lui, poate, nu se va mai întoarce cu lumina lui niciodată, şi astfel voi rămâne în beznă, dezorientat şi expus rătăcirii, şi în final osândei”. Citindu-le mi-am zis: Este teribil! Un Dumnezeu care se face om și care calcă alături de mine pe caldarâmul vieții, prin praful și pulberea pământului zgâriat de necinstea şi nerecunoașterea omenească! Te-ai gândit vreodată că Isus cel condamnat merge alături de noi, de tine și de mine, acolo unde pașii noștri grăbiți mișună fără încetare spre calea veșniciei. Ne continuăm drumul mai departe în timpul postului mare spre înviere, și mai ales acum, ispitiți mai mult ca niciodată de frumusețea fructului oprit ne lăsăm amăgiți de cei care ne fac cu ochiul promițându-ne fericirea, dar în schimb, după orice cădere din cuibul sufletului, ne dăm seama că suntem doar goi, nimic în plus, doar goi!
Dumnezeu trece pe calea crucii vieții tale, e aproape de noi. L-ai zărit? L-ai văzut prin mulțumea celor care te înconjoară zilnic? Deschide bine ochii: el este aici în omul care te-a salutat cu lumină în ochi, în cel care ți-a lăsat dezinteresat locul în autobuz, este în colegul care te-a invitat timid la un suc, în tânărul care te-a ajutat să treci strada, în cel care mai crede în tine în ciuda eșecurilor repetate, în inima celui care se roagă pentru tine, în jumătatea ta care se trezeşte mereu înaintea tuturor din casă pentru a pregăti pachețelele celor mici, în cel care te-a crescut şi a ajutat la devenirea ta, în învățătorul care ți-a purtat mâna pentru prima oară pe foaia imaculată pentru a te învăța arta caligrafiei, în șeful care te-a înțeles atunci când nimeni nu-ți mai dădea nicio șansă, în medicul care te-a tratat cu atenţie, în băiatul care ți-a dăruit flori cu emoţie în obraji, în copilul care ți-a spus că ești frumoasă, în soțul care te îmbrățișează, în femeia care ți-a pregătit impecabil prânzul, în șoferul care te-a condus la locul dorit, în tânărul care ți-a deschis ușa întrucât aveai mâinile ocupate… E cu tine pentru a-ți lumina mintea arătându-ți calea pe care să mergi pentru ca să nu te noroiești cu mizeriile ofertante ale lumii.
Noroiul ne împiedică mersul prin lume, se prinde strașnic de încălțămintea frumos lustruită acasă; noroiul te împiedică să ajungi în timpul optim la țintă și face ca drumul să fie anevoios şi obositor. Păcatul este asemenea noroiului de pe străzi deoarece istovește deopotrivă și trupul și sufletul. Dacă nu este Domnul lângă tine atunci nu vei vedea niciodată cu privirea minții calea cea dreaptă de urmat, nu-ți vei întrezări viitorul cu germenii speranței în ochi… atunci vei rămâne singur și ceilalți te vor acuza lovindu-te cu vorbele lor ce devin ucigașe golind de sens propria existență sublunară.
Da, mă tem de un Dumnezeu care trece pe lângă mine, și pe care se prea poate, să nu-l iau în seamă; un Dumnezeu pe care prefer să-l las în urma mea pentru că mă incomodează, mă face de rușine deoarece astăzi este mai cool să nu fii de partea Lui, mă tem de acest Domn care-mi dăruiește harul său și eu îl zădărnicesc după propria mea vrere.