Mi s-a cutremurat inima când am auzit tânărul țipând nervos la prietena lui: ,,Să nu uiți asta niciodată: nu voi mai face binele! Nu mai vreau! Nu merită! Ai înțeles?” Cu siguranță nu știu istoria întreagă a tânărului respectiv, nici măcar nu-i știu numele, nu l-am văzut vreodată, și totuși mă doare decizia sa finală de a nu mai face binele. Sunt atât de mulți oameni în jur care așteaptă un mic ajutor din partea noastră! Dar nu e ușor să faci binele. De ce?
Știi, binele presupune mereu muncă, trudă, efort, decizie, transpiraţie și, de ce nu, lacrimi. Binele mereu te costă ceva (timp, răbdare, bani, atenţie…), dar aduce cu sine acea bucurie și împlinire umană de care ești cu adevărat mulțumit şi care poartă cu sine o rază din flacăra fericirii.
Aș vrea să fiu încă o dată avocatul binelui și să iau partea lui deoarece eu însumi sunt un rod al efortului celorlalți ce cu duh de încredere au investit energie și speranță ajutându-mă în devenirea mea umană, intelectuală și spirituală. Sunt un nod în care se împletesc viețile atâtor oameni care m-au ridicat atunci când eram la pământ, care mi-au aprins licărul de speranță în suflet atunci când ceilalți spectatori la teatrul vieții îmi strigau insuccesul iminent; am avut parte de oameni ai binelui care au aprins lumina în ochii mei sătui de orbecăiala neputincioasă și flămândă propusă de societatea îmbolnăvită de grămezile de ură ce miros a mucegai.
Se poate întâmpla ca binele făcut din toată inima pentru un semen aflat în nevoie să fie uitat, batjocorit, neluat în seamă și atunci faci un pas în spate căutând doar să te resemnezi tăcut în fața greutăților altora, ancorându-te în acel ,,Nu se mai poate face chiar nimic; este un caz pierdut!” Se poate întâmpla ca dorind să faci un bine să primești în schimb doar nerecunoștință și să fii acuzat de intenții ascunse; și asta doare destul de tare! În lumea noastră deseori ești luat în râs pentru disponibilitatea ta sinceră de a ajuta și să fii amăgit pentru un colț de pâine cerșit, dar tu fii deschis binelui care duce în veșnicii.
Omule, să fii mereu un om bun, un om în inima căruia sălășluiește în taină dorința arzătoare după binele care construiește vieți fericite, care aduce un zâmbet sincer pe chipul celui încercat de nevoie, o lumină senină pe fața brăzdată de durere a celui copleșit de necaz, o mână ce mângâie trupul celui măcinat de boală, o bucată de pâine ce satură o burtă flămândă, un vreasc ce încălzește noaptea întunecată a celui înbeznat, o picătură de apă ce potolește gura celui însetat, un cuvânt ce dăruiește viață, o haină ce acoperă pe cel dezbrăcat de cinste și onoare, un bănuț ce achită blestemata de factură… Să nu ai regrete niciodată pentru binele făcut! Cel care vede și știe totul te va răsplăti cu cununa neveștejită a iubirii sale! Și dacă este să-ți pară rău după ceva, atunci să regreți că nu ai reușit să faci suficient de mult bine!