Este marţi după-amiază! La un colț de stradă, lipit cu spatele de peretele unui bloc nevăruit stătea el, același om bogat în ani pe care l-am văzut de zeci şi zeci de ori, cu privirea smerită îndreptată spre pământ, umilit de nevoi, având hainele ponosite, cu mâinile ocupate de câteva buchețele de viorele și zambile pe care tot încerca să le vândă trecătorilor. Era un personaj ce nu lipsea din peisajul obișnuit al fiecărei zile; indiferent de vreme era mereu acolo.
Am oprit mașina privind acel bătrân. Fiecare gest are însemnătatea lui. Potop de lume trecea pe trotuar în vâltoarea timpului. Majoritatea oamenilor erau grăbiți la serviciu; unii erau deranjați de prezența lui, alții treceau fără ca măcar să-l privească, nebăgându-l în seamă. Câteodată unii îl împingeau din calea lor considerându-l doar un banal cerșetor ce stă cu mâna întinsă; deseori era subiectul de discuție al trecătorilor ce mărșăluiau spre destinațiile lor supărați de umbra bătrânului.
M-am apropiat de el cu intenția de a cumpăra câteva flori. I-am cerut trei buchețele, ultimele pe care le mai avea. Și-a ridicat ușor ochii albaștri spre mine și m-a cuprins cu privirea: erau ca niște bucățele de cer. Bucuros mi-a întins florile comandate. Înainte de a pleca mi-a spus: Domnule, nu am fost dintotdeauna așa, dar știi, odată cu trecerea anilor omul devine din ce în ce mai neputincios; ba nu vede, ba nu aude, ba merge prea încet, ba deranjează prin prezență …. Dar sunt nevoit să vând aceste flori pentru că pensia e prea săracă. Am muncit o viață întreagă; ani la rând mi-am plătit cotizațiile la stat, nu am datorii, și acum … abia reușesc să ne întreținem pe noi, pe mine și soția mea. Cu bruma de pensie ce-mi aduce doar câțiva bănuți îmi permit să cumpăr două medicamente pentru soția mea țintuită la pat de șapte ani de o boală nemiloasă care i-a jefuit sănătatea trupului obosit de prea multă luptă. Mâncarea e puțină, totul e prea scump și pentru aceasta ies zilnic cu flori de vânzare. O fac din dragoste pentru soția mea. Cât timp mai trăiesc eu îi va bine și ei, dar ce se va întâmpla dacă voi pleca din lume înaintea sa?
Am tăcut! Cuvintele erau de prisos! După ce m-a salutat, bătrânul a plecat mai departe. M-am pornit și eu spre casă sunându-mi în urechi: o fac din dragoste pentru soția mea…
În timp ce-mi aștern gândurile pe hârtie arunc o privire la zambilele și viorelele cumpărate; ele stau acum cuminți pe birou înfrumusețând totul în jur… Și totul a plecat de la ascultarea unui simplu om bătrân!