Ce nu costă nimic nu valorează nimic!
Încă din perioada copilăriei cei dragi care ne-au însoțit pe covorul vieții au fost alături de noi cu gingășiile, atenția și iubirea lor. Deseori cei care ne treceau pragul casei purtau ceva pentru noi, făpturile cele mai mici ale casei, alintații familiei ce creșteam dezmierdați pe genunchii mamei de unde am învățat iubirea pentru Dumnezeu; prezența lor aducea bucurie, dar mai ales așteptam darurile și atențiile lor. Am primit cu toții cadouri: poate dulciuri, jucării și hăinuțe frumoase, creioane, caiete și minunatele cărți cu povești. Daruri am tot primit chiar și atunci când am părăsit timpul copilăriei, daruri ce ne înveseleau cu diferite ocazii: onomastică, ziua de naștere, vreun aniversar mai important… Pentru moment darul primit căpăta toată atenția noastră, dar doar pentru un timp scurt, după care totul intra în normal: aceleași lucruri, aceleași persoane, aceleași repetiții plictisitoare până când apărea un alt cadou care ne umplea pentru moment cerul existenței. Au fost, poate, și momente în care așteptam daruri alese de la oaspeții noștri, și așteptarea nu astâmpăra nesătula foame de mai mult. Până aici totul sună normal, nu-i așa? Nimic nou sub soare!
De atâtea și atâtea ori ne-am bucurat pentru nițică vreme de darul binevenit pentru ca mai apoi să-l abandonăm într-un colț uitat al camerei, pe sub pat, într-o debara în care și-au instalat păianjenii capcanele lor sau într-un sertar ce scârțâia din cauza nefolosirii în timp. Bine, însă în majoritatea momentelor darurile primite gratuit nu mai sunt cântărite la adevărata lor valoare, devin golite de semnificație și chiar uneori, credem că totul ni se cuvine. Copiii așteaptă totul de la părinți, ,,dacă m-au făcut trebuie să mă crească”; tinerii buni de muncă stau să-și cheltuiască tinerețea trăind în neorânduială; părinții fac tot posibilul ca să-și vadă copiii cu o facultate, le oferă casă și, dacă este posibil, și mașină! E bine, însă tânărul după ce termină facultatea, dacă o termină…, face cu totul altceva decât a învățat; pentru început preferă să stea acasă decât să primească un salariu de mizerie. Dar să nu uităm că școala a făcut-o pe banii tatei și ai mamei. Peste tot i se repetă binecunoscutul refren: cerem experiență în domeniu, și cum nu o au aleg din nou cuibul părintesc unde nu duc lipsă de nimic și unde totul e gratuit.
Adeseori, așa se petrece cu cei care au primit totul de-a gata, care nu au muncit pentru școala făcută, pentru hainele pe care le poartă, pentru hrana pe care o mănâncă, pentru mașina pe care o conduc, pentru casa în care locuiesc. În schimb viața înseamnă să dai valoare la ceea ce trăiești, la ceea ce primești; și abia atunci totul va avea valoarea meritată stropită cu muncă, sudoare, lacrimi și efort.