Fiecare lucru are sub cer are în spate un trecut al său, o istorioară a sa presărată cu momente de lumină și întuneric, bucurii și necazuri, viață și moarte. Nu credeam că este posibil să învăț ceva de la un banal porumb! În centrul gândului meu este un simplu fir de porumb răsărit din pământ fără voia agricultorului, deoarece un bob s-a rătăcit la o distanță de câțiva metri dincolo de ceilalți frați ai săi. S-a obișnuit să crească singur în fața tuturor privindu-i cu mândrie fiind ca un lider pentru tot lanul de porumb.
În fiecare zi treceam pe lângă el văzându-l cum crește; într-o bună zi mi-am zis să-l rup dar întrucât nu deranja pe nimeni l-am lăsat mai departe să înfrumusețeze ambientul cu verdele său crud. Până aici nimic nou sub soare. Ajuns la maturitate a produs doi știuleți; era foarte mândru de copilașii săi! Toate astea până într-o zi când un copil l-a luat drept inamic și l-a dărâmat trântindu-l dintr-o lovitură. Zile în șir l-am văzut așezat suferind, culcat tăcut pe pământul negru, implorând ajutor, dar nimeni nu i-a întins nicio mână! După câteva zile de suferință a căpătat putere și singur a decis să părăsească starea sa jalnică încăpățânându-se să se ridice, să-și ducă menirea sa până la capăt!
Această simplă plantă este pentru noi oamenii un exemplu de voință de a trăi, de luptă, de a nu renunța, de a nu te da bătut, de a-ți duce misiunea până la capăt. Suntem deseori trântiți la pământ de: viață, colegi, prieteni și dușmani, cârtitori și cusurgii. De mici copii am fost învățați de părinți, atunci când cădeam, să ne ridicăm sprijinindu-ne de ei sau de vreun alt obiect ce-și întindea în surdină brațele spre ajutor. Să ne ridicăm mereu și să nu ne obișnuim cu șederea la pământ cerșind mila celor care trec pasivi prin viața noastră. Porumbul s-a ridicat singur canalizându-și forțele spre cer, nu s-a mulțumit doar cu văicăreala, și, totuși, nimeni nu i-a stat în cale: nici vântul, nici omul, nici păsările, nici vreun vierme flămând după rădăcinile lui. Omule, când te afli la pământ nu te aștepta ca ceilalți să te ajute mereu; pe unii nu-i interesează căderea ta, iar alții nu bagă de seamă problemele cu care te confrunți de atâta amar de timp, de aceea caută în tine resursele necesare ridicării tale spre dorul de viață, spre împlinire și bine. Nu privi cu ură și ochi murdari la cei care trec prin viața ta nelăsând o urmă a prezenței lor care, ce e drept, ar fi putut să te ridice. Știu că nu-ți place noroiul și nici praful pământului, iar căderea te doare până în măduva oaselor creându-ți nemulțumire, dar vei izbuti să te ridici asemenea porumbului cu voință de fier, mai puternic și mai viguros pentru ca ceilalți să se hrănească din roadele tale. Dacă un biet porumb a reușit, tu de ce să nu reușești?