Gânduri despre viață

Viață! Ce cuvânt frumos! Cât de mult îmi doresc să trăiesc! Colind viața respirând aerul lui Dumnezeu care-mi umple plămânii existenței cu viețuirea în și peste timp! Oamenii, în petrecerea timpului, au meditat despre viață. Adesea muritorii s-au întrebat ce este viața, de unde vine și încotro se îndreaptă și care este izvorul ei!

Cărțile vorbesc viața, cântecele o melodiază, filmele o alintă, tinerii o cântă, copiii o joacă, bătrânii o povestesc cu zeci de amănunte! Toate cuvintele bibliotecilor nu pot cuprinde pe deplin esența vieții. Nu au cum să o facă! E imposibil!

Trecător prin lume cotrobăiesc căutând să percep și să înțeleg viața la adevărata sa valoare așa cum a inventat-o El fără să o știrbesc ciopârțind-o și reducându-o la banal. Mi se frământă mintea la gândul încolțirii vieții în plămada timpului și de aceea caut să înțeleg explicația firii! Caut să înțeleg viața și viața să mă înțeleagă pe mine. Privesc nestăvilit în juru-mi la realitățile ce mă înconjoară jucăușe în arena lumii și mă străduiesc să percep firicelul meu de viață altoit pe Viața Lui!

Privesc la zecile și sutele de oameni ce mișună în toate părțile pământului flămânzi de împlinirea umană ce se definitivează încarnându-se în cotidian; și atunci înțeleg că mișunarea este viață!

Am cinci minute libere, merg la porumbei, îi eliberez dis de dimineață și în câteva secunde înaripatele dorind libertatea se înalță cu cea mai mare viteză spre cer ca niște vectori indicându-ne negreșit direcția: spre cer. Acum am înțeles că viața este îndreptare spre înălțimi!

Săptămâna aceasta timpul este ploios iar picăturile de ploaie nu se lasă așteptate, boabele fine din cer cad neîncetat într-o dezordine totală îmbăind pământul însetat de apa cea mult așteptată. Viața înseamnă ploaia ce dansează pe pământul doritor de apă!

Este primăvară în toată regula! Atunci când Domnul sună clopoțelul istoriei natura se trezește la o nouă viață gata să lase ghioceii să-și scoată capul curajoși de sub ultima plapumă de zăpadă! Aceste flori blajine mă învață că viața este luptă și că doar cine stă pe meterezele visului reușește să învingă întrucât viața aparține doar celor doritori de victorie!

La intrarea în parcul cel mare al orașului am zărit doi îndrăgostiți, un băiat blond cu ochi strălucitori și o fată timidă ce stau îmbrățișați, odihnindu-se pe o bancă decolorată de vreme șoptindu-și unul altuia în taină dragostea. Și mi-am spus: viața înseamnă iubire; viaţa înseamnă mai presus de toate să iubești!

Printre firele de iarbă verde observ mișcare multă, insecte și gâze de tot soiul creează o rețea de drumuri negreșite știute numai de ele. O furnică măruntă se tot trudește să ducă în spate un grăunte galben de porumb; îl înșfacă cu o rapiditate de invidiat, îl trage și îl împinge până la mușuroiul ei. Nu se lasă înduplecată în munca ei căci are ochii mereu la finiș: să-și hrănească micuții ei. Am învățat lecția furnicii înțelegând acum că viața înseamnă multă trudă și muncă!

Spre seară s-a stârnit un vânt nervos ce a început să sufle nestingherit în tot ce-i stătea în cale, în oameni și case, clădiri și grădini, copaci și flori. O rafală temerară a lovit cu tenacitate o biată păpădie ce imediat și-a lăsat liberi perișorii moi risipindu-i în toate direcțiile; și atunci mi-am zis: viața este câteodată risipire!

Deși era frig am acceptat oferta prietenilor de a ne întâlni la un meci de fotbal. Am alergat nebunește împreună cu amicii mei după o minge vreo oră și jumătate până când am crezut că leșinăm de oboseală. Un gând mi-a străfulgerat ființa spunându-mi că viața este și oboseală, multă oboseală!

Într-un colț de stradă am zărit un cortegiu funerar cu o mare mulțime de oameni ce conducea pe un ultim drum pe cel drag al lor. Moment dur și sfâșietor! De atunci mi s-a întipărit în minte că viața înseamnă să înveți să-ți iei rămas bun!

Ieri seară întorcându-mă obosit spre casă m-am întâlnit cu un vechi coleg de clasă și reîntâlnirea mi-a lăsat un gust plăcut! Am aflat că fostul meu coleg cu care m-am însoțit pe cărarea tinereții ajunsese un om bun, așezat la casa lui, cu soție și trei copii, cu un serviciu important cu mulți oameni în subordine. Am intrat amândoi în casă și ne-am așezat la masă în timp ce ne povesteam zilele. Deodată s-a schimbat la față și mi-a mărturisit plângând că de curând a fost trădat de cineva important din viața sa. Văzându-i fața plină de durere am înțeles că viața este formată și din lacrimi, din multe lacrimi, râuri de lacrimi care se varsă în oceanul inimii lui Dumnezeu povestindu-i ce au întâlnit în calea lor!

Învățăm ce este viața de la fiecare lucru, de la fiecare om ce cu drag își construiește propria fericire adăpându-se din Dumnezeu căci până la urmă izvorul vieții nu este altul în afară de El, doar Domnul dăruiește viața iar omul mișună, se îndreaptă spre înălțimi, luptă, iubește, muncește, risipește, obosește, plânge și la sfârșit își ia rămas bun!